Mureș Pulmonary Hypertension Center
Medical Clinic II - cardiology department
Târgu Mureș County Emergency Clinical Hospital
Investigations performed in patients with pulmonary hypertension
The number of investigations that can be performed in patients with pulmonary hypertension (PHT) is high. The complexity of the pathology determines a large number of bioclinical parameters that can be explored in order to obtain as much information as possible regarding the patient's condition and the factors that determine its evolution and prognosis, respectively the corresponding treatment.
The complexity of the tests performed for the diagnosis and evolution of PH is variable, from variants of a relatively low complexity such as an electrocardiogram, to cardiac catheterization. Both non-invasive and invasive methods of investigation are used, each with its own indication, in the following we list and describe some of the investigations that you can go through in the diagnostic process of PH:
1. Electrocardiogram (EKG):
An electrocardiogram (ECG) records the electrical activity of your heart. It's a simple test that allows doctors to examine certain aspects of how your heart works. To work effectively, the heart muscles must contract at different times. This is coordinated by tiny electrical signals in your heart. An ECG test records the timing of these electrical signals. An ECG test can tell if there are heart rhythm problems.
An ECG is done by taping small metal contacts (electrodes) to your chest. These contacts are connected by wires to the ECG machine which records the results, usually on a piece of paper. The test usually only takes a few minutes and is often repeated at clinic visits in people who have pulmonary hypertension.
In some cases, your medical team may request that a 24-hour ECG be performed. This means your heart is monitored while you go about your normal daily routine.
2. Chest X-ray:
A chest X-ray produces a black-and-white image of the lungs. It also shows an outline of the heart and pulmonary arteries. An X-ray can show if the heart is larger than normal. This often happens in people with pulmonary hypertension because the heart has to work extra hard. X-rays can be useful to identify causes of dyspnea (shortness of breath) other than pulmonary hypertension, such as pulmonary fibrosis.
To take an X-ray, the person must stand still in front of the X-ray machine. In some situations, two radiographs can be performed, from two incidences.
3. Echocardiography:
3. Ecocardiografia:
O ecocardiografie folosește ultrasunetele emise de cristale piezoelectrice pentru a afișa o imagine a inimii în timp real. Este o examinare sigură (nu emite radiații), fără ca pacientul să fie expus la vreun risc - poate fi utilizată și în timpul sarcinii, iar ultrasunetele nu pot fi simțite.
O ecografie este utilizată pentru a identifica anomalii la nivelul inimii sau la felul în care aceasta funcționează. De asemenea aceasta poate estima anumite valori precum:
- volumul bătaie al inimii = cantitatea de sânge trimisă în corp la fiecare bătaie;
- presiunile hemodinamice
- modificările de structură ale mușchiului inimii
- estimarea presiunii din arterele pulmonare
- ariile camerelor inimii
Datorită aspectelor sale informative și a lipsei de riscuri, ecocardiografia este printre primele teste efectuate în cazul persoanelor cu hipertensiune pulmonară. Cu toate acestea, o ecocardiografie are limitările sale și poate oferi doar o parte din informațiile necesare unui diagnostic și a unei scheme de tratament specifice. Deseori alte teste suplimentare sunt necesare.
4. Testul de mers:
Testul de mers de 6 minute măsoară capacitatea unei persoane de a face un exercițiu simplu (mersul).
În testul de mers de 6 minute, pacientul încearcă să parcurgă cât mai mulți metri în intervalul de timp specificat. În timpul testului se monitorizează tensiunea arterială, ritmul cardiac și nivelele de oxigen.
Testele de mers indică capacitatea pacientului de a efectua sarcinile de zi cu zi și pot oferi indicii despre cauza unor simptome ale hipertensiunii pulmonare (HP). Testele de mers sunt, de asemenea, un mod bun de a măsura cât de eficient este tratamentul tău pentru HP și dacă sunt necesare modificări ale tratamentului.
S-ar putea să trebuiască să faci un test de mers când vizitezi clinica de HP pentru un control.
5. Testul de efort cardiopulmonar:
Testul de efort cardiopulmonar este o evaluare clinică utilizată pentru a evalua capacitatea funcțională și rezistența la efort a sistemului cardiovascular și respirator al unei persoane. Acest test implică efort fizic progresiv sub supravegherea atentă a personalului medical specializat.
În timpul testului de efort, subiecții sunt plasați pe un echipament special, cum ar fi o bandă de alergat sau o bicicletă staționară, și li se cere să efectueze efort fizic într-un mod controlat și progresiv. În timp ce subiecții fac efort fizic, funcțiile lor cardiace, pulmonare și metabolice sunt monitorizate și înregistrate. Aceste măsurători pot include tensiunea arterială, ritmul cardiac, activitatea respiratorie și consumul de oxigen și producția de dioxid de carbon.
Scopul principal al testului de efort este de a evalua capacitatea de efort a pacientului, precum și eventualele anomalii în funcționarea sistemului cardiovascular sau respirator care pot fi evidențiate în timpul efortului. Acest test poate fi utilizat pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor precum boala coronariană, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, astmul și alte afecțiuni pulmonare.
În plus, testul de efort poate fi util și în stabilirea planurilor de antrenament sau de reabilitare pentru persoanele care suferă de boli cardiovasculare sau pulmonare, ajutându-le să își îmbunătățească rezistența și calitatea vieții prin exerciții fizice adaptate.
6. Scintigrafia ventilație perfuzie (V/Q)
Scintigrafia de ventilație-perfuzie este o metodă imagistică medicală utilizată pentru evaluarea funcționalității pulmonare, în special pentru detectarea emboliei pulmonare. Acest test implică utilizarea izotopilor radioactivi pentru a crea imagini detaliate ale circulației aerului și a sângelui în plămâni. Procedura se desfășoară în două părți: scintigrafia de ventilație și scintigrafia de perfuzie.
-
Scintigrafia de ventilație: Pacientului i se administrează un gaz radioactiv (de obicei, xenon sau technețiu) prin inhalare. Acest gaz permite vizualizarea distribuției aerului în plămâni. Imaginile sunt capturate folosind o cameră gamma, care detectează radiațiile emise de gazul inhalat și creează astfel imagini ale fluxului aerian în plămâni.
-
Scintigrafia de perfuzie: În această parte a procedurii, se injectează o substanță radioactivă (de obicei, macroagregate de albumină marcate cu technețiu-99m) într-o venă a pacientului. Această substanță parcurge fluxul sanguin și ajunge la plămâni, unde este distribuită în vasele mici de sânge. Camerele gamma detectează radiația și generează imagini care reflectă distribuția sângelui în plămâni.
Rezultatele acestor două componente sunt comparate pentru a identifica zonele unde perfuzia sanguină nu corespunde ventilației aerului, indicând posibile zone de embolie pulmonară. Aceste diferențe sunt cruciale pentru diagnosticarea emboliilor pulmonare, dar și pentru evaluarea altor condiții, cum ar fi bolile pulmonare obstructive cronice sau alte anomalii vasculare pulmonare.
7. Rezonanța magnetică nucleară
O scanare RMN (imagistică prin rezonanță magnetică nucleară) utilizează un câmp magnetic puternic și unde radio pentru a face "fotografii" seriate ale corpului tău. Scanarea prin RMN poate fi utilizată pentru a obține imagini detaliate ale inimii, plămânilor și vaselor de sânge și a țesuturilor înconjurătoare.
Scanarea prin RMN poate fi utilizată pentru a detecta cheaguri de sânge în plămâni. De asemenea, poate fi utilizată pentru a arăta dacă inima funcționează corect.
În timpul unei scanări RMN, te întinzi pe un pat care apoi alunecă în scanner. Scannerul RMN este ca un tunel de aproximativ 1,5 metri lungime. Trebuie să stai nemișcat în timp ce fiecare imagine este obținută.
Scannerele RMN sunt foarte zgomotoase, așa că ți se vor oferi căști sau dopuri de urechi pentru a-ți proteja urechile de zgomot.
Dacă faci o scanare RMN, vei fi întrebat despre orice obiect de metal care ar putea interfera cu scanarea. Acest lucru include stimulatoare cardiace, plăci și ace de metal, aparate auditive și anumite proteze. Este important să le spui echipei tale de îngrijire despre orice posibile articole de metal înainte de a face o scanare RMN.
8. Angio-computer tomograf cu substanță de contrast intravenoasă
Angio-computer tomografia cu substanță de contrast intravenoasă (angio-CT) este o tehnică de imagistică medicală avansată utilizată pentru a vizualiza detaliat vasele sanguine din diferite părți ale corpului, inclusiv artere, vene și capilarele mici. Procedura combină tehnologia computer tomografiei (CT) cu utilizarea unei substanțe de contrast radioopace, care este administrată intravenos pacientului.
-
Tehnologia CT: Aceasta folosește raze X pentru a crea imagini transversale detaliate (sau secțiuni) ale corpului. Aceste imagini sunt generate prin rotația unui tub de raze X și a unui detector în jurul pacientului, captând multiple unghiuri, care sunt apoi procesate de un computer pentru a forma o imagine tridimensională detaliată.
-
Substanța de contrast: Substanța de contrast utilizată în angio-CT este de obicei pe bază de iod, care este cunoscută pentru proprietățile sale de a absorbi razele X mai eficient decât țesuturile biologice. Administrarea acesteia se face prin injecție intravenoasă și ajută la îmbunătățirea vizibilității vaselor sanguine, diferențiindu-le de structurile înconjurătoare în imaginile generate.
Angio-CT este folosit în diagnosticarea și evaluarea bolilor vasculare, cum ar fi anevrismele, stenozele vasculare, ocluziile vasculare și emboliile. Este deosebit de valoroasă în planificarea intervențiilor chirurgicale sau procedurilor minim invazive și în evaluarea succesului acestora după realizare. Această metodă oferă imagini de înaltă rezoluție, permițând medicilor să observe cu precizie anatomia detaliată a vaselor sanguine și să detecteze anomalii minore care ar putea să nu fie evidente în alte tipuri de imagini.
9. Cateterismul cardiac drept
Cateterismul cardiac drept este o procedură invazivă utilizată pentru a măsura și evalua funcțiile inimii drepte și ale vaselor de sânge asociate, precum artera pulmonară și venele cave. Această procedură implică introducerea unui cateter subțire și flexibil printr-o venă periferică, de obicei de la nivelul brațului sau gâtului, care este apoi ghidat sub control radiologic în camerele drepte ale inimii și în artera pulmonară.
Scopul principal al cateterismului cardiac drept este de a colecta date despre presiunile intracardiace și intravasculare, saturatia oxigenului din sânge, și de a evalua starea funcțională a inimii drepte. Procedura este deosebit de utilă în diagnosticarea și managementul afecțiunilor precum:
-
Hipertensiunea arterială pulmonară, unde presiunea în artera pulmonară este anormal de mare.
-
Insuficiența cardiacă, pentru a determina cauza și severitatea disfuncției ventriculului drept.
-
Defecte cardiace congenitale, cum ar fi comunicările interventriculare sau interatriale.
-
Evaluarea funcției valvei tricuspide și a valvei pulmonare.
Cateterismul cardiac drept poate fi, de asemenea, utilizat pentru a administra medicamente direct în inimă sau pentru a efectua biopsii cardiace, când este necesar. Această procedură oferă informații vitale care nu pot fi obținute prin alte metode de imagistică, fiind esențială în planificarea tratamentului și monitorizarea pacienților cu afecțiuni cardiace complexe.
Videoclipul de mai jos arată ce poți aștepta de la procedură:
